Joc in Poienile Izei

Duminica la Biserica in Poienile Izei

Ai planuri de vacanta?

Daca ai planuri de vacanta, ai gasit locul potrivit. Daca planuiesti sa pleci un doar weekend sau ai mai multe zile de vacanta, suntem pregatiti cu o destinatie grozava, Poienile Izei, care este inima Maramuresului, si ceea ce e si mai interesant pe bani putini. Aici veti gasi cele mai attractive oferte de cazare pentru vacanta familiei tale, din trei motive: 1. conditii de cazare foarte bune, cu gazed primitoare ce va vor face sa va simtiti ca acasa; 2. mancare traditionala, cu produse ecologice din gradina proprie, naturale de la mama lor. Si ce e si mai interesant la noi in localitate, ceea ce nu gasiti in tot Maramuresul, poate nici in tara, mancarea si bautura sunt la discretie, nu sunt pe portii, si toate la acelasi pret. 3. preturi mici, si avantajoase Daca calatoresti cu prietenii, vei avea avea posibilitatea de a face ceea ce-ti doresti, profitand si de beneficiile pe care le are o vacanta in grup

Musai de aflat

 

Nu ştiu câţi dintre moroşeni vor şti că Maramu’ ul lor să află tomna în irima (inima) Europei. Din punct de vedere geografic. Că la 17 km de ‘capitala’ Maramureşului istoric, Sighetu Marmaţiei, poţi să vezi şi azi o bornă aşezată acolo de societatea geografică austro-ungară, încă de la finele secolului al XIX-lea, bornă care marchează echidistanţa dintre coastele arctice ale Norvegiei in nord, litoralul Cretei în sud, coasta irlandeză în vest şi crestele munţilor Ural în est. Mai scurţi la vorbă, ei îţi vor spune că ţara lor îi acolo unde atârni harta României în cui.
    Nu ştiu pentru câţi dintre ei e important că zona montană reprezintă 43% din teritoriu. Ei ştiu ca li-s dragi munţii lor: Rodnei, Maramureşului, Gutâi şi Ţibleş, care le au dat lemnu pentru porţi, case, biserici şi le-au dat păşuni, pe care işi duc la păscut mioarele.
Ce, climă temperat-continentală?! Moroşenii o să-ţi zică să nu ţi uiţi clopu’ cînd meri la coasă, că-i tare cald, să nu te hărniceşti de Sântilie (Sfântul Ilie) în câmp, că te trăsneşte, şi iarna să ţi iei o şubă, că alminteri îţi ingheaţă cioantele.
Să nu le pomeneşti de reţea hidrografică. Ei ştiu una şi bună: că-s acasă pe Valea Izei, a Marei, a Cosăului, a Vişeului sau a Lăpuşului, iar zonele etnografice de care aparţin îs Ţări: Ţara Lăpuşului, Ţara Chioarului, Ţara Codrului şi Ţara Maramureşului (sau Maramureşul istoric).
Cum ajungi la ei? De vrei să ajungi în Ţara Maramureşului, ţinutul unde s-au păstrat cel mai bine tradiţiile şi arta populară, poţi să porneşti din Baia Mare, reşedinţa judeţului. Cel mai scurt drum este şoseaua naţională DN18 peste Pasul Gutâi (Baia Mare-Baia Sprie-Pasul Gutâi-Mara – Valea Izei – Poienile Izei). Dacă vrei să admiri o panoramă a întregii Ţări a Maramureşului, Agentia Corporate Travel te pot duce pe traseul Baia Mare-Baia Sprie-Cavnic-Pasul Neteda-Budeşti-Barsana-Poienile Izei-Ieud-Moisei-Borsa, pentru a vizita si a cunoaste Maramuresul Istoric.

Mitologie Maramureseana

Ţăranii de-aici îşi amintesc de obiceiuri ciudate şi arătări fabuloase. Fata Pădurii, înaltă, cu spatele ca o covată, cu părul lung, îmbrăcată intr-o camaşă albă.

Prin cântecul ei prelung continuu "hab, hi, hab ra" îi atrag pe ciobani de la stana, noaptea în timpul somnului, ducându-i la ea acasa în stâncile greu accesibile, folosindu-i mai multe zile insir, iar pe unii pierzândui. Personaj fascinant des întâlnit în poveştile lor, mai poate lua încă diferite chipuri. Iar cei care au văzut-o sau au auzit-o nu sunt puşi la îndoiala.
     Din gura ţărăncilor, aflăm de vrăji şi descântece vechi, unele doar o amintire, altele păstrate şi practicate ca de la facerea lumii. Nu puţine din ele au puternică încărcătură erotică. Iată, de pildă, pe vremuri se făceau descântece prin care femeile aduceau la ele, prin văzduh, pe flăcăii care le erau dragi. În zilele noastre, de Sf. Andrei sau de Bobotează, se fac vrăji prin care tinerele fete vor să-şi afle ursitul. În noaptea de Anul Nou, fetele de maritat ies tarziu, la miezul noptii, se duc lângă butucul pe care se crapă lemnele şi stau acolo tăcute, aşteptând să audă vreun sunet. Dacă se aude câine lătrând, se zice că vor avea bărbaţi răi, iar dacă se-aude un cântat de cocoş, vor avea barbaţi buni.
     Tot pentru fetele de măritat, există descântece cu plante magice, menite să le afle bărbat. Dintre toate plantele cu astfel de virtuţi, mătrăguna are puteri nemăsurate. Ritualul de alegere a plantei nu este însă unul oricare. În zori de zi, femeile merg să caute mătrăguna într-o "pădure surdă", depărtată de sat, ca să nu se audă cântecul cocoşului. Orice sunet: de cocos, de lătrat sau voce de barbat anulează vraja. Planta, o dată găsită, se taie de la rădăcină, cu incantaţii, iar fetele nemăritate dansează aproape goale în jurul mătrăgunei, zicând: "Mătrăgună, poamă bună, mărită-mă peste-o lună."

Păstrate în sân şi apoi in pod, frunzele de mătrăgună vrăjesc bărbatul dorit, îl leagă, îi iau minţile.

Mai sunt intalnite ursitoarele, fiinţe legendare din basmele românesti, dar cu specific local. Intervin pentru fixarea destinului la copii sau la tinerele fete dornice să se mărite cu cine vor ele, uneori împotriva voinţei flăcăului, folosindu-se de farmece.

     În Maramureş, există convingerea că bosorcăii (vrăjitorii), vârcolacii, duhurile rele pot fura de la distanţă laptele din ugerul vacilor. Pentru a ţine tot ce-i necurat departe, trebuie respectate anumite prescripţii magice: laptele să nu cure (curgă) pe pe spori (sobă), pentru ca focul starte (stârpeşte) vaca; tot de aceea, nu ai voie să bagi cuţitu in lapte. Sunt cunoscute diverse ritualuri menite să întoarcă laptele, o dată ce a fost furat. Este cea mai intalnita credinta printre oameni.
Printre localnicii satelor, mai există lecuitori care folosesc rituri precreştine, oamenii mai cred în deochi, in farmece, în puterile plantelor, în semnele rele si bune. Cum ţăranii sunt însă foarte religioşi, practică doar magia albă, care este in relatie buna cu credinţa în Dumnezeu .

Bucatarie Traditionala

Dacă ajungi în casa moroşanului, nu te lasă să pleci neomenit,

Dacă ajungi în casa moroşanului, nu te lasă să pleci neomenit, batăr (măcar) cu nişte slană (slănină) şi pită (pâine). Pe mesele îmbelşugate se aşază curechi umpluţi (sarmale), şi brânză, cârnaţ, şi pancove (gogoşi), şi scoverze (clătite) cu groştior (smântână), şi câte şi mai câte bunătaţi proaspete, făcute numai din produsele proprii.

In casele maramureşene, mămăliga (coleşa) cunoaşte cele mai felurite ipostaze. Poate să ţină şi in loc de pâine. Apoi se face mămăligă pe pături, se fac chiftele de mămăligă şi, deşi pare a fi un soi de bizarerie culinară, mămăliga cu ligtari (dulceaţă) e o delicatesă. Balmoşul e specialitatea ciobanilor, dar nu e nevoie să urci până la stână ca să guşti din el. O să ţi-l gătească şi o gospodină cum ştie ea mai bine.

Există felurite obiceiuri legate de bucate. De pildă, în Sâmbăta de Paşte, în Maramureş se face Pasca, o paine făcută cu branză din 7 chifle adunate împreună într-o tepşă (tava rotunda). Pasca trebuie făcută de o femeie văduvă, iar pe fiecare chiflă se pune o pecete cu pechetariul(o ştampilă din lemn în formă de cruce cu însemne greceşti). După ce se sfinţeşte Pasca în ziua de Paşte, timp de trei zile se manâncă pe stomacul gol înainte de mancare.

Toate astea nu s-ar duce bine pe gât, dacă nu iei un deţ (înghiţitură, duşcă)de horincă (ţuică). Horinca, o licoare a Maramureşului! Producerea ei este un adevărat ritual de artă domestică. Bărbaţii de-aici se ţin mândri că nicăieri în ţară nu afla horincă mai bună ca-n satele moroşene. Se cunosc şi diverse probe, teste care să aducă mărturia calităţii ei. Dacă freci în palme un strop de horincă, ea trebuie să capete un miros aparte, precum cel al mierii. Apoi, după ce e turnată în pahare, face un guler de mărgeluţe. Care trebe să ţină cât ai zice un Tatăl Nostru. Maramureşenii sunt buni credincioşi, să nu uităm asta. Şi cu cât sunt mărgeluţele astea mai dese şi mai multe, cu atât e horinca mai bună.

Un sfat binevenit: la o degustare, ţineţi un pahar de apă prin preajmă, ca să vă stingă focul din gâtlej.

Vă invităm să călcaţi pragul maramureşenilor, la pensiunile turistice din zonă, unde o să găsiţi o varietate de bucate tradiţionale, făcute numai din produse naturale şi din grădina proprie. Vă garantăm că nu o să regretaţi, şi suntem convinşi că o să reveniti cu următoarea ocazie, pentru că gazdele care vă cazează la pensiunile nu o să vă lase să plecaţi cu una cu două, şi o să vă pună de merinde pe drum, să nu vă prindă foamea pe drum.

Nu degeaba se spune “Vii ca turist, şi pleci ca prieten” pentru ca maramureşenii sunt oameni prietenoşi şi omenoşi.

Calator in Maramures 2

Domniţa ne lămureşte că-n Poienile Izei oamenii păstrează tradiţiile pentru că sînt uniţi şi chiar formează o comunitate, în adevăratul (şi de multe ori pierdutul) sens al cuvîntului. Motivul pentru care oamenii sînt atît de apropiaţi, este, în opinia gazdei noastre, religia comună: cei din sat sînt cu toţii români, şi ortodocşi. Nu prea politic corect, vom spune noi, toţi cei şcoliţi împotriva discriminărilor de tot felul. Dar aici nu e vorba de dicriminare, satul s-a nimerit să fie aşa, şi oamenii profită de această atmosferă patriarhală. Ar fi şi mai desuet, şi retrograd, dacă aş spune că mi-a dat senzaţia unui loc binecuvîntat de Dumnezeu – pot însă avea scuza că m-am molipsit de spiritul local: cum intra cineva pe uşă, acolo, spunea „Lăudăm pe Iisus!“. Iar cînd am fost să vizităm vechea (de la 1604) şi foarte frumos pictata biserică din lemn locală, băiatul preotului, el însuşi cu o figură de heruvim supraponderal, ne-a explicat scena Judecăţii de Apoi cu atîta inocenţă, încît chiar am fost convinşi că, dacă vom lucra duminica, o s-o băgăm pe mînecă. De altfel, şi tatăl lui, preotul, împreună cu biserica nouă din Poienile Izei, au o istorie miraculoasă: în 1987, sătenii s-au hotărît să construiască o nouă biserică, pentru că cea veche era neîncăpătoare. Banii s-au strîns, construcţia a fost începută, dar în noaptea de 17 august 1987, cînd se pregătea sfinţirea terenului, preotul de atunci a avut un vis: a visat că biserica se va face, dar că, atunci cînd va ajunge la turnul mare, el va muri. În realitate, s-a întîmplat chiar aşa: în noaptea de 27 martie, cînd ajunseseră la al treilea turn, sătenii aşteptau să le vină materialul. Acesta era adus noaptea, pentru că numai atunci aveau voie să lucreze. Maşina cu materialele a derapat şi l-a lovit pe preot, care a murit aproape imediat. Ca să nu o lase pe preoteasă pe drumuri cu 3 copii (dacă ar fi venit alt preot ar fi ocupat el casa parohială) sătenii au hotărît s-o mărite pe fata cea mare a preotului, Smaranda, cu un alt preot. Oamenii din sat i-au găsit soţ, fata l-a plăcut, au rămas împreună pînă-n ziua de azi, el este actualul preot, care slujeşte acum în biserica nouă, imensă şi terminată.
Ce s-a întîmplat atunci e tipic pentru locuitorii din Poienile Izei: acolo, ne explică Domniţa, toţi ştiu unul de altul şi se feresc să facă lucruri rele, ca să nu intre în gura lumii. Dacă au o problemă, se adresează preotului sau primarului (liberalul Vasile Dunca), care sînt nonstop la dizpoziţia sătenilor. De altfel, primarul a ajutat la salvarea singurilor consăteni năpăstuiţi de inundaţii, iar întreg satul a pus, apoi, mînă de la mînă, pentru a le reface casa. Divorţuri, în Poienile Izei, nu s-au prea pomenit, decît vreo două: altfel, oamenii mai rabdă şi nu riscă să se facă de ruşine.
În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, sătenii nu prea ştiu cu ce se mănîncă, în afară de cipurile vacilor, şi au tot soiul de temeri. Domniţa, în schimb, crede că va fi bine.